Skip to content Skip to sidebar Skip to footer

Despre revistă

Revista Apulum apare începând cu anul 1942. Fondatorul ei este Ion Berciu.

Revista reprezintă oglinda științifică a activității specialiștilor Muzeului Național al Unirii Alba Iulia și colaboratorilor lor. Cu mici excepții, din anul 1965 revista apare regulat: un tom pe an.

De fapt, un prim anuar ştiinţific al muzeului albaiulian a fost publicat în perioada 1888-1917, cu titlul Az Alsófehérmegyei történelmi, régészeti és természettudományi egylet. Cele 18 volume apărute în intervalul amintit conţineau studii de arheologie, istorie şi ştiinţe naturale, cu referire în cea mai mare parte la meleagurile Albei. Publicarea unei reviste ştiinţifice a muzeului a fost reluată în anul 1942, de această dată sub titlul „Apulum”, la sugestia profesorului Mihail Macrea. Primele numere au apărut la intervale mai mari de timp unul faţă de celălalt. pregătirea lor necesitând timp şi lovindu-se de diferite blocaje financiare sau ideologice (vol. II – 1946; vol. III – 1949; vol. IV – 1961; vol. V – 1965). Din 1967, însă, cu mici excepţii, revista apare regulat.

 

Din anul 2011, anuarul este împărțit în două volume: Series Archaeologica et Anthropologica, respectiv Series Historia & Patrimonium. Pentru series Historia & Patrimonium există și un supliment tematic, în care sunt publicate lucrările Conferinței naționale „Bibliologie și Patrimoniu Cultural Național”.

În anul 2024, anuarul Apulum a ajuns la tomul LXI.           

Aria tematică este una extinsă: sunt publicate studii în domeniul arheologiei, numismaticii, istoriei, istoriei culturii, antropologiei istorice, etnografiei, muzeologiei și conservării-restaurării patrimoniului cultural; recenzii și note de lectură în domeniile enumerate. Subiectele cele mai prezente în paginile revistei au fost următoarele: cercetările din siturile de la Tărtăria – Gura Luncii și Teleac, castrul legiunii a XIII-a Gemina, centrul urban Apulum, restaurarea patrimoniului cultural național, istoria cărții și Unirea Transilvaniei cu România.

Indexare: www.ceeol.com (Central and Eastern European Online Library), echivalent CNCS-B.

 

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.